luni, 24 octombrie 2022

Prototype for Future Cities I Daniel Loagăr

 













Prototype for Future Cities I Daniel Loagăr
"Ce-ar fi dacă actul de a pune pe hârtie o idee ar avea ca rezultat, de fapt, materializarea ei?" Aceasta este întrebarea pe care și-a pus-o Jack Womack în postfața romanului "Neuromatul" din 1984 – și iată, trăim într-o lume în care acest lucru începe să devină posibil.
"Prototype for Future Cities" este matrița conceptuală a proiectului "Future Cities", câștigător al premiului întâi în cadrul concursului "Viață în plastic – reciclează și transformă în artă", organizat de echipa Grădina cu Artiști și Creative Arts cu scopul de a promova reutilizarea creativă a materialului plastic reciclabil.
Instalația constituie un omagiu adus lui William Gibson, părintele cyberpunk și autorul unor termeni care aveau să facă istorie, precum "matrix", "cyberspace" și "cybersex". Tot el este cel care și-a imaginat web-ul și "singularitatea tehnologică", a se citi "inteligența artificială generală", creatoare de artă, luptând pentru emanciparea de sub controlul uman.
Sursa care a inspirat "Prototype for Future Cities" este "Cornell Boxes", o serie de colaje realizate de un AI în romanul "Count Zero" al lui Gibson. Proiectul poate fi văzut drept un "Babel neofuturist" sau ca o colecție de "asamblaje contemplative suprarealiste". Totodată, el reprezintă un exercițiu de anticipație a viitorului apropiat – o epocă cel mai probabil postbelică, supradigitalizată, dominată de consumerism multinațional. Într-o asemenea viziune, vom putea porunci unui AI, prin viu grai sau în scris: "Construiește-mi un oraș din ce ai la îndemână!" – în cazul de față, deșeuri din plastic – iar AI nu ne va dezamăgi.
Daniel Loagăr este artist și manager cultural, co-fondator al atelierului de creație Wood Be Nice, al galeriei neconvenționale Celula de Artă și al proiectului NeoNlitic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu