Wood Be Nice transpun nuditatea pe lemn
Fotografii de Vlad Brăteanu
Wood Be Nice este un atelier de creaţie din centrul capitalei unde doi artiștii Daniel Loagăr şi Andrei Cornea crează colaje din obiecte vechi, fac mobilă creativă pe care n-o s-o găseşti niciodată la Ikea şi de vreo doi ani transpun şi fotografii pe lemn într-un mod atât de natural, încât ai senzaţia c-a crescut copacul cu-n album foto în el. Pentru că-mi place că fac totul de mână, cu minimum de unelte necesare şi fără fiţe ca imprimante 3D sau lasere de gravură şi pentru că am o poză cu mine în care mă înec cu o sticlă de Unirea pe care o ţin pâlnie cu mandibula și aş vrea s-o văd imprimată pe cruce când mor, m-am dus să le iau interviu în atelierul lor, unde berile se beau în bidoane de plastic pentru biciclete.
Cum vă ies fotografiile pe lemn atât de bine?
Daniel: Păi noi facem totul de la zero, luăm lemn brut, îl tăiem, îl șlefuim, alegem să se pupe nodurile de pe el cu imaginea. Dacă se strică un colţ, o luăm de la capăt. Imaginea în sine, cea de pe film, este transparentă. Ți se pare opacă doar de la foaia pe care e imprimată, astfel preia culoarea lemnului. Noi o transpunem pe lemn printr-un proces foarte complex asemănător litografiei pe sticlă din secolul XIX.
Ce fel de lemn folosiţi?
Daniel: De obicei lucrăm pe lemn de rășinoase. Pe lemn din construcții, pe lemn vechi recuperat din mobilier, din donații și pe lemn reciclat din tamburi de cabluri. Noi am vrea să lucrăm în orice lemn, dar e greu să-l găseşti sau e scump.
Andrei: În plus orice lemn de esenţă mai bună pe care l-am lua ar fi de la magazin şi ar fi gata prelucrat. De asemenea transferul de imagine pe lemnul de esenţă mai tare n-ar ieşi, că e prea colorat. Trebuie să te gândeşti că, dacă am folosi un lemn maroniu, s-ar schimba culoarea în asemenea hal încât nu s-ar mai vedea poza.
Cum obţineţi efectul de vechi?
Andrei: Din şmirghel, din culoare, din baiţ, prin tot felul de tehnici pe care le-am descoperit noi jucându-ne, pentru că nu avem niciun fel de şcoală de tâmplărie. Nici nu ştiam să batem un cui când ne-am apucat. Uneori experimentăm şi făcând inserţii de lemn în lemn , de exemplu am făcut un model de chitară.
Care-i diferența între procesul vostru și cei care fac imprimeuri pe lemn?
Daniel: Da, am văzut că-s niște mașini care fac asta. Dar alea pe laser sunt un fel de gravuri şi nici pe departe nu au rezoluția pe care o avem noi . Contează mult şi se vede că lucrăm manual, chit că durează mai mult.
Andrei: La noi imaginea e la scară unul la unul. De asemenea noi facem şi color, ceea ce nu le iese ălora cu gravura. Şi nici ălora care doar lipesc o foaie pe lemn.
Care au fost cele mai dubioase comenzi de fotografii pe care le-aţi primit?
Andrei: Cea mai ciudată a fost o fotografie pe lemn în care am transferat C.U.I.-ul (codul unic de identificare) unei firme.
Daniel: După aia au venit cu de toate, de la poze cu copii, bunici, părinți, câini, copii. Chiar şi o chitară pe care voia cineva o poză cu Depeche Mode.
Ce puteţi să-mi spuneţi despre ultimul vostru proiect, Goliciunea e circulară?
Daniel: O să lansăm în premieră proiectul la Street Delivery. Am transpus nişte fotografii nud pe tamburi de lemn. A fost un experiment pe rondele, pe care l-am asociat cu o poezie de-a lui Andrei care mi-a plăcut numită Nuditatea e circulară. Tamburii sunt niște chestii cu două rondele în jurul cărora se înfășoară cablul. Avem niște vecini care trag fibră optică prin tot Bucureștiul și le aruncă prin curte, aşa c-am zis să experimentez şi cu asta.
Andrei: Poezia mea n-are nicio treabă cu proiectul. A fost experimentul lui Daniel. Nu mai aveam cu ce să ne jucăm şi Daniel colecţiona astea şi aşa am ajuns la proiect. Ideea oscilează de la faptul că sfera este forma perfectă, iar cercul este perfecţiuna la care poate ajunge omul. Şi merge pe nuditate, forme, rotunjimi.
Observ că vecinii au o mare pondere în munca voastră
Daniel: Unii pozitivă, alţii negativă. De exemplu unii dintre vecini au nişte muncitori, care stăteau în curte fix când ne pregăteam să plecăm la Cluj cu Goliciunea e circulară. Eu dădeam cu ulei peste opere şi ei se uiau cum dădeam cu pensula peste o gagică goală. Unul m-a întreabat ruşinat: „Tu ai făcut pozele, că eu n-aş fi avut tupeu să-i fi făcut poze aşa?” Sau zic: „Uite ce-au făcut ăştia cu rondelele noastre, ăştia fac o grămadă de bani”. Dar sunt simpatici că ne mai dau sfaturi de construcţii, unde să găsim lemn etc.
Vă gândiţi să treceţi şi la alte materiale decât lemnul?
Daniel: Da, nu vrem sa rămânem pe o singură nişă. Am vrea să mai experimentăm şi cu piele.
Andrei: Totuşi nu cred c-am exploatat încă tot ce se putea face cu lemnul.
wood be nice in revista vice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu