Fotografii de Vlad Brăteanu
Wood Be Nice este un atelier de creaţie din centrul capitalei unde doi
artiștii Daniel Loagăr şi Andrei Cornea crează colaje din obiecte vechi,
fac mobilă creativă pe care n-o s-o găseşti niciodată la Ikea şi de
vreo doi ani transpun şi fotografii pe lemn într-un mod atât de natural,
încât ai senzaţia c-a crescut copacul cu-n album foto în el. Pentru
că-mi place că fac totul de mână, cu minimum de unelte necesare şi fără
fiţe ca imprimante 3D sau lasere de gravură şi pentru că am o poză cu
mine în care mă înec cu o sticlă de Unirea pe care o ţin pâlnie cu
mandibula și aş vrea s-o văd imprimată pe cruce când mor, m-am dus să le
iau interviu în atelierul lor, unde berile se beau în bidoane de
plastic pentru biciclete.
Cum vă ies fotografiile pe lemn atât de bine?
Daniel: Păi noi facem totul de la zero, luăm lemn
brut, îl tăiem, îl șlefuim, alegem să se pupe nodurile de pe el cu
imaginea. Dacă se strică un colţ, o luăm de la capăt. Imaginea în sine,
cea de pe film, este transparentă. Ți se pare opacă doar de la foaia pe
care e imprimată, astfel preia culoarea lemnului. Noi o transpunem pe
lemn printr-un proces foarte complex asemănător litografiei pe sticlă
din secolul XIX.
Ce fel de lemn folosiţi?
Daniel: De obicei lucrăm pe lemn de rășinoase. Pe lemn
din construcții, pe lemn vechi recuperat din mobilier, din donații și
pe lemn reciclat din tamburi de cabluri. Noi am vrea să lucrăm în orice
lemn, dar e greu să-l găseşti sau e scump.
Andrei: În plus orice lemn de esenţă mai bună pe care
l-am lua ar fi de la magazin şi ar fi gata prelucrat. De asemenea
transferul de imagine pe lemnul de esenţă mai tare n-ar ieşi, că e prea
colorat. Trebuie să te gândeşti că, dacă am folosi un lemn maroniu,
s-ar schimba culoarea în asemenea hal încât nu s-ar mai vedea poza.
Cum obţineţi efectul de vechi?
Andrei: Din şmirghel, din culoare, din baiţ, prin tot
felul de tehnici pe care le-am descoperit noi jucându-ne, pentru că nu
avem niciun fel de şcoală de tâmplărie. Nici nu ştiam să batem un cui
când ne-am apucat. Uneori experimentăm şi făcând inserţii de lemn în
lemn , de exemplu am făcut un model de chitară.
Care-i diferența între procesul vostru și cei care fac imprimeuri pe lemn?
Daniel: Da, am văzut că-s niște mașini care fac asta.
Dar alea pe laser sunt un fel de gravuri şi nici pe departe nu au
rezoluția pe care o avem noi . Contează mult şi se vede că lucrăm
manual, chit că durează mai mult.
Andrei: La noi imaginea e la scară unul la unul. De
asemenea noi facem şi color, ceea ce nu le iese ălora cu gravura. Şi
nici ălora care doar lipesc o foaie pe lemn.
Care au fost cele mai dubioase comenzi de fotografii pe care le-aţi primit?
Andrei: Cea mai ciudată a fost o fotografie pe lemn în care am transferat C.U.I.-ul (codul unic de identificare) unei firme.
Daniel: După aia au venit cu de toate, de la poze cu
copii, bunici, părinți, câini, copii. Chiar şi o chitară pe care voia
cineva o poză cu Depeche Mode.
Ce puteţi să-mi spuneţi despre ultimul vostru proiect, Goliciunea e circulară?
Daniel: O să lansăm în premieră proiectul la Street
Delivery. Am transpus nişte fotografii nud pe tamburi de lemn. A fost
un experiment pe rondele, pe care l-am asociat cu o poezie de-a lui
Andrei care mi-a plăcut numită
Nuditatea e circulară. Tamburii
sunt niște chestii cu două rondele în jurul cărora se înfășoară cablul.
Avem niște vecini care trag fibră optică prin tot Bucureștiul și le
aruncă prin curte, aşa c-am zis să experimentez şi cu asta.
Andrei: Poezia mea n-are nicio treabă cu proiectul. A
fost experimentul lui Daniel. Nu mai aveam cu ce să ne jucăm şi Daniel
colecţiona astea şi aşa am ajuns la proiect. Ideea oscilează de la
faptul că sfera este forma perfectă, iar cercul este perfecţiuna la care
poate ajunge omul. Şi merge pe nuditate, forme, rotunjimi.
Observ că vecinii au o mare pondere în munca voastră
Daniel: Unii pozitivă, alţii negativă. De exemplu unii
dintre vecini au nişte muncitori, care stăteau în curte fix când ne
pregăteam să plecăm la Cluj cu
Goliciunea e circulară. Eu
dădeam cu ulei peste opere şi ei se uiau cum dădeam cu pensula peste o
gagică goală. Unul m-a întreabat ruşinat: „Tu ai făcut pozele, că eu
n-aş fi avut tupeu să-i fi făcut poze aşa?” Sau zic: „Uite ce-au făcut
ăştia cu rondelele noastre, ăştia fac o grămadă de bani”. Dar sunt
simpatici că ne mai dau sfaturi de construcţii, unde să găsim lemn etc.
Vă gândiţi să treceţi şi la alte materiale decât lemnul?
Daniel: Da, nu vrem sa rămânem pe o singură nişă. Am vrea să mai experimentăm şi cu piele.
Andrei: Totuşi nu cred c-am exploatat încă tot ce se putea face cu lemnul.
wood be nice in revista vice
