"cateva precizari absolut necesare" 2013
desen in tus si vopsea metalica
Pe un colț de acoperiș, printre saci cu talaș, europaleți și căpițe
de fân (materiale adunate pentru viitoare lucrări), cu un pet de bere și
lătrat de câine pe fundal, sub o creangă de copac din care mai cade,
din când în când, câte o omidă, se adună o gașcă de prieteni. Aici, în
micul loc de care știu doar ei, timpul trece ca o briză, aducând uneori,
în rafale, fragmente din concertele din Piața Constituției (aflată nu
departe). E un loc în care lucrurile par să graviteze într-o bulă
izolată de realitatea imediată. Atmosfera e relaxată, iar discuțiile
legate de zbuciumul protestatar din septembrie se îmbină firesc cu
dezbaterile pe tema diferenței dintre un biax și o freză. Aşa e-n curtea
casei în care lucrează de zor Wood Be Nice.
Despre ei sigur știi câte ceva, de la evenimente precum Street Delivery, Femei pe Mătăsari sau Balkanik.
Au atras atenția cu fotografiile lor imprimate pe lemn, cu colajele sau
cu bicicleta uriașă de lemn de la Skirt Bike, montată iute în ploaie,
când și-au dat seama că, în ciuda vremii nepotrivnice, biciclistele tot
apar.
Wood Be Nice înseamnă Daniel Loagăr, din Slobozia, Andrei
Cornea, din Giurgiu (artiștii) și Ana-Maria Radu, din Huși (PR-ul). S-au
găsit în 2010, la prima expoziție de colaje a lui Daniel, ocazie cu
care și-au descoperit pasiunea comună pentru colaje, fotografie și lemn.
În 2011 au avut prima expoziție împreună, și de atunci munca lor își
întinde ramurile tot mai zdravăn.
Atelierul lor se află la
subsolul unei case mari și albe, într-un spațiu pe care îl împart cu un
service IT, așa că, printre lucrările lor de artă, dai și peste plăci de
bază, monitoare CRT și pistoale de lipit. Încăperea e presărată cu
lucrări de-ale lor, obiecte de anticariat, bucăți de lemn încă
nedefinite, tablouri găsite în case abandonate, și povești.
Într-un
colț, e o poză cu Andrei în fustă. E făcută în groapa abandonată de pe
Bulevardul Unirii, și spune despre acel moment că a fost un foto session
gone wild. Pe un raft, un ursuleț de pluș (doar de decor). Pe un
perete, o harpă străpunsă de o săgeată - una din puținele lucrări rămase
în atelier din Killed By the Sound, o serie în care instrumentul muzical este și armă.
Privirea fuge la farfuria pe care stă lipită o minge de golf, înfășurată într-un text scris chiar de Andrei.
„Și totuşi iubirea asta are căutare
şi mâinile murdare cu care mănânci
acest măr / această pară / acest colţ de pâine
şi totuşi iubirea asta este înfăşurată în sfoară”.
Apoi
ajungi la fotografiile confundate, uneori, cu picturi pe lemn. Rame
vechi, furculițe cumpărate de la anticariat, un mecanism de ceas ruginit
sau un întrerupător, o roată veche de bicicletă sau o menghină - toate
își găsesc sensul aici. Dacă îi întrebi care e lucrarea lor preferată,
îți vor răspunde, în cor, „cea la care lucrăm acum”. Cad însă de acord
că printre realizările cele mai importante a fost parteneriatul cu
Fundaţia Celibidache, prin intermediul căreia au expus fotografie pe
lemn la sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea dirijorului.
Fotografiile
folosite în lucrările lor sunt realizate de Daniel și Andrei, amândoi
fiind pasionați de imagine cu mult înainte de a descoperi lemnul. Însă
fac și lucrări la comandă: fotografii de familie, cu animale, cu figuri
celebre . Despre tehnica de imprimare a fotografiei pe lemn nu spun prea
multe. Au pornit de la o metodă din secolul al XIX-lea, și au șlefuit-o
până au ajuns la rețeta actuală, micul lor secret.
Nu lucrează
exclusiv cu lemn, totuși. Experimentează și cu tablă, piele sau sticlă.
Anul acesta au început și o colaborare cu Grolsch, prin care au reciclat
sticlele de bere, transformându-le în pahare sau lămpi, (o lucrare de
acest gen, o masă, este expusă în barul bucureştean Energiea). Mai sunt
de găsit, cu lucrări customizate, în locuri precum Londophone, Galeria
Occidentului, și chiar un cabinet stomatologic, pentru care au realizat
piese de mobilier, iar în perioada asta se pregătesc să expună din nou
la Femei pe Mătăsari.
În rest, își decorează atelierul cu noi și
noi lucrări, și își primesc prietenii, ospitalieri, în colțul magic de
pe acoperiș, din curtea atelierului despre care spun că e o a doua casă.
„E locul în care ne regăsim ori de câte ori simțim că ne-am pierdut.
Este locul în care ne așternem ideile fie pe foaie, fie pe un colaj,
fie încercând să dezvoltăm un proiect nou.”
Și așa, pun lumea la cale.
Wood be Nice pe Facebook
