asteptand sa te intampli

azi dimineata am trecut peste pasarela veche, si am vazut macii ce au inflorit pe marginea caii ferate
-miroase a vara si a drum cu rucsacul in spate, mi-am spus
si apoi am avut o mica revelatie.
anul trecut am vazut aceeasi imagine si am reactionat la fel.
se stie ca ma repet.
cred ca nu ne schimbam fundamental niciodata.
eu nu ma schimb fundamental si cred ca nici tu indiferent de mediu si realitate.
mi se intampla sa pun o intrebare cuiva despre o chestie ce mi se pare curioasa sau interesanta. apoi uit. data viitoare pun aceeasi intrebare, primesc acelasi raspuns si am aproximativ aceeasi reactie.
ce spune asta despre mine?
ca sunt imobil, inchis intr-o bucla atemporala rezistenta la schimbare, sau ca pur si simplu am ramas tot eu;
un eu pe care ma pot baza ca va face, va reactiona, va iubi asemanator.
dintotdeauna am fost pasionat de imagine, de simbol, de fotografie.
nu m-am schimbat decat la nivel de detaliu.
inca fotografiez sau creez imagini, fara sa spun accent pe tehnica ci pe concept.
am invatat chestii noi, dar cunoasterea nu mi-a zdruncinat credinta in imaginatie, in transa creeatoare, in pasiune.
sunt o piatra pe un rau cu apa pana la glezne.
o piatra tare, incapatanata.
sunt acelasi pe care l-ai iubit, urat sau ignorat candva.
cand eram mic uram sa fiu fotografiat.
taica-miu folosea tot felul de tertipuri sa ma imortalizeze: imi dadea husa zenitului sa ma joc cu ea sau ma fotografia cand nu eram atent.
cu toate astea am multe fotografii in care plangeam.
nu vroiam sa fiu singur in imagine.
vorbeam cu Cristina despre asta sambata si mi-a spus o chestie interesanta.
mi-a spus ca exista o scurta perioada de timp (intre momentul in care realizezi ca o lentila urmeaza sa opreasca timpul si declansarea propriu-zisa) in care nu se intampla nimic.
e o lunga asteptare in care nu faci nimic ci doar astepti sa te intampli.
desi tu esti deja, te simti obligat sa te nasti din neant doar cu scopul de a aparea pe pelicula.
dupa atatia ani inca reactionez la fel.
am un al saselea simt care detecteaza cand o lentila e atintita asupra mea, iar atunci fie imi ascund fata, fie iau una din posturile standard de poza.
ce vreau sa spun..
schimbarile, evolutia se petrec foarte lent, ca o acumulare sau eroziune a ta.
undeva in centru, suntem aceeasi copii care plang ca sa nu fie singuri in imagine.
asa ca asteptarea asta ca "sa te intampli" nu va avea parte de suprize majore, ci doar facand comparatii peste perioade mari de timp vei putea descoperi (poate) un alt tu.