vineri, 31 mai 2019
neoNlitic - Muzeul Judetean Buzau
Expoziţia NeoNlitic (http://neonlitic.ro/), organizată de atelierul Wood Be Nice (http://woodbenice.ro/), își continuă sezonul itinerant și va poposi între 2 iunie și 2 iulie la Buzău, la Muzeul Județean. Astfel, colectivul de artiști expune în al patrulea oraș din România, după București (Institutul Cultural Român), Brașov (Visssual) și Timișoara (Galeria Subterană).
Cei 15 artişti naţionali şi internaţionali vor aduce la un loc peste 30 de lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate lucrările având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor preistorice româneşti: Hamangia și Cucuteni.
Proiectul NeoNlitic, inițiat în 2018, a constat în două documentări pe teren și întâlniri de lucru și 4 workshopuri destinate networkingului activ, între creatori, artişti, arheologi, makeri şi persoane implicate în industriile creative şi culturale.
În cadrul NeoNlitic expun: Daniel Loagăr și Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice și inițiatorii proiectului) și artiștii invitați: Sasha Meret (US), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver, Roxana Tomescu, Lucian Simion, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (UKR).
Vernisajul expoziţiei va avea loc la Muzeul Județean Buzău, duminică, pe 2 iunie, începând cu orele 19.00, iar lucrările vor putea fi vizitate ulterior de către publicul buzoian între 2 iunie – 2 iulie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
Expoziția este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 12 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale şi cu un doctorat în istoria artei, fondatoare a Revistei Atelierul și a Nopții albe a creatorilor şi designerilor de produs, două dintre cele mai importante proiecte româneşti destinate promovării comunităţilor creative şi culturale din România.
“NeoNlitic a devenit un eveniment statement. Fiecare muzeu, galerie de artă, spaţiu de consum de cultură ce găzduieşte expoziţia NeoNlitic, transpune lucrărilor expuse în noi forme de panotare, oferindu-le astfel noi identităţi. Creațiile sunt capabile să îşi găsească locul potrivit, în fiecare spaţiu, şi să prezinte publicului interpretările contemporane ale simbolurilor neolitice. De data aceasta, Muzeul Judeţean Buzău va fi gazda NeoNlitic, iar astfel publicul va avea acces atât la exponatele artefacte din expoziţia permanentă de arheologie a muzeului, cât şi la interpretările contemporane ale produselor culturale arhaice, realizate de artiştii naţionali şi internaţionali din cadrul NeoNlitic. “, declară Mihaela Ion.”
Etichete:
eveniment,
expozitie,
neonlitic,
woodbenice
vineri, 3 mai 2019
NeoNlitic - Casa Artelor - Timisoara
Expoziţia itinerantă NeoNlitic ajunge la Timișoara Expoziţia NeoNlitic (http://neonlitic.ro/), organizată de atelierul Wood Be Nice (http://woodbenice.ro/), se mută între 10 – 29 mai în Timișoara, la Casa Artelor - Directia Judeteana pentru Cultura Timis – Galeria Subterană (Strada Augustin Pacha nr. 8). Colectivul de 15 artişti naţionali şi internaţionali aduce la un loc peste 30 de lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate lucrările având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor preistorice româneşti: Hamangia și Cucuteni. Proiectul ce a constat în două documentări pe teren și întâlniri de lucru și 4 workshopuri destinate networkingului activ, între creatori, artişti, arheologi, makeri şi persoane implicate în industriile creative şi culturale, aduce în atenţia publicului timişorean și expoziţia itinerantă NeoNlitic, căreia sute de vizitatori i-au trecut pragul în Bucureşti, la Institutul Cultural Român și la Brașov, la Visssual. În cadrul NeoNlitic expun: Daniel Loagar și Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice și inițiatorii proiectului) și artiștii invitați: Sasha Meret (US), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver Biv, Roxana Tomescu, Lucian Color, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (UKR). Vernisajul expoziţiei va avea loc la Galeria Subterană, vineri, pe 10 mai, începând cu orele 19.00. Expoziția NeoNlitic este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 12 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, fondatoare a proiectelor Revista Atelierul și Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs. NeoNlitic poate fi vizionată, în mod gratuit, în perioada 10 – 29 mai, de marți până vineri, între orele 11:00 – 19:00 și sâmbăta, între orele 15:00 – 19:00.
Etichete:
Colaj Obiecte,
neonlitic,
Romania,
woodbenice
Abonați-vă la:
Postări (Atom)