Vulturul avea în aripă o gaură rotundă,
cum cercul de aur prea strâmt
al coroanei pentru fruntea împăratului.
Trecuse prin el nimic către nimic,
îi străbătuse nimeni aripa
nimeni cel dornic de neființă.
Vulturul se răsucea în aer, timid
ca în respirația unui copil, –
căzând, mai întâi se făcuse broască țestoasă, mai apoi
grindină cu piatră albă, mai apoi
numai frigul a rămas din el, numai frigul.
Când a făcut o gaură
trupul lui în pământ,
bubuitura căderii lui
nu s-a mai auzit;
iarba era verde și proaspătă,
prăbușirea lui se schimbase în coloare verde.
Viermii din mațul pământului
veniră și-l întrebară:
– Vrei magmă sau lapis-lazuli?
– Nu, a răspuns el, vreau aer,
aer vreau, vreau aer.
Viermii din mațul pământului i-au zis:
– Avem ceva nisip, poți să respiri nisip?
– Nu, nu pot să respir nisip,
nu am cu ce să respir nisip.
Viermii din mațul pământului i-au zis:
– Cu piramida ai putea să respiri nisip,
cu piramida ai putea să respiri nisip?
– Nu, răspunse vulturul,
nu am gândire piramidală, zise vulturul,
nu am gândire piramidală.
– Dar atunci ce ai, întrebară viermii din mațul pământului
ce ai atunci, ce ai, atunci?
– N-am, zise vulturul, n-am;
– singura proprietate a mea e absența,
gaura rotundă din aripă care-mi ține loc de soare.
N-am, zise vulturul, n-am,
n-am, zise vulturul muribund, murind.
– Poftă bună, ziseră viermii din mațul pământului!
– Poftă bună, le răspunseră nimeni!
photo: artfaktormodel: trimbulindtext: nichita/opere imperfecte/clepsidra
