... arta
nu este o profesie, este un instinct. Singurul uman pe care nu-l
împărțim cu tot viul ce forfotește. Adică poate fi o profesie, însă dacă
nu mai e și instinct, atunci devine industrie, produs, imagini sau
obiecte de păcălit bogătanii. Ce fel de impuls primar poate fi dorința
de exprimare artistică? Nu văd decît o variantă de răspuns: este un mod
de a echilibra o situație existențială tensionată de prea multe fisuri.
Omul este spart interior în mii de bucăți, simte ceva și gîndește
altceva, gîndește ceva și vorbește în parte despre acel ceva, spune ceva
și făptuiește opusul. La final face ceva și a doua zi obosește și
făptuiește contrariul. Sînt puține instrumente spirituale care pot suda
acest golem disjunct. Arta este unul dintre ele. Iar, pentru mine,
artiștii care nu au o educație formal-academică au o prospețime aparte, o
ingenuitate a demersului care te pun în fața acelei necesități
instinctuale de exprimare dintru-nceput.
Dan Popescu
